Programul Liturgic

  • Marți: 23 mai
    ⁞ 18:00 – Sfântul Maslu
  • Miercuri: 24 mai
    ⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
  • Joi: 25 mai
    ⁞ 08:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie
    → Înălțarea Domnului
  • Duminică: 28 mai
    ⁞ 08:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie
    → Duminica a 6-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic)
    → Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie, episcopul Melitinei
    → Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului

icoana-preacurateiRugăciune către Maica Domnului

Împărăteasa noastră, cea preabună și nădejdea noastră,
Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor,

Bucuria celor mâhniți și ajutătoarea celor necăjiți;
Vezi nevoile noastre, vezi mâhnirea noastră,

Ajută-ne ca pe niște neputincioși,
Hrănește-ne ca pe niște străini;

Necazurile noastre le știi, deci dezleagă-le precum voiești,
Ca n-avem alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună,

Ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu,
Ca să ne păzești și să ne acoperi, în vecii vecilor.

Amin.